Hardware

Oferta zilei: televizor inteligent QLED Hisense 75A7CQ cu diagonală de 190cm şi rezoluţie 4K la 3479.68 lei

/
/
8 iul. 23
/
Dacă sunteţi în căutarea unui televizor mare, chiar foarte mare, preţ de câteva ore mai aveţi la dispoziţia un preţ excelent pentru modelul QLED Hisense 75A7CQ, unul ce vine cu o diagonală de 190cm.

De ce Vodafone NU este cea mai bună rețea din România?

/
/
8 iul. 23
/
Mă întorceam aseară din Paris de la evenimentul de lansare al Honor 90 și mi-a atras atenția un afiș de de-a dreptul imens al Vodafone în care evidențiau că ar fi cea mai bună rețea etc (era fix de după zona de verificare a pașapoartelor la întoarcerea în țară).

Honor 90 – specificații, hands-on și primele impresii, galerie de imagini

/
/
7 iul. 23
/
Cred că este una dintre cele mai aglomerate perioade în ce privește lansarea de smartphone-uri mid-range Android, iar fiecare companie încearcă să ias în evidență cu ceva.

Vitezele de download pentru internetul fix şi cel mobil au avut creşteri de cel puţin 26% în 2022 comparativ cu anul anterior

/
/
6 iul. 23
/
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a revenit cu o nouă statistică legată de viteza internetului fix şi cel mobil din ţara noastră. Toate rezultatele au fost obţinute cu ajutorul platformei Netograf.

După ce a fost interzisă în China, compania americană Micron Technology se mută parţial în India şi încheie un parteneriat strategic cu această ţară

/
/
5 iul. 23
/
În luna mai aflam că după o analiză complexă, Administraţia Cyberspace din China a publicat un raport oficial din care reiese că chip-urile produse de compania americană Micron Technology prezintă un risc crescut pentru securitatea naţională. În acest context, China a decis să interzică orice import de chip-uri produse de Micron Technology.

realme C53 – review

/
/
5 iul. 23
/
Performanța și capabilitățile de orice fel ale smartphone-urilor s-au dezvoltat accelerat de-a lungul ultimilor ani, dar și pretențiile clienților au crescut, poate mai pronunțat decât au putut ține pasul producătorii. Așa se face că, deși avem telefoane ieftine ce se descurcă absolut decent la mai toate capitolele de analiză, noi le vedem „insuficiente”, să zic…

OPPO Reno10 Pro 5G – hands-on și primele impresii

/
/
5 iul. 23
/
Alături de OPPO Reno10 5G a fost prezentat și OPPO Reno10 Pro 5G, în varianta europeană. Nu trebuie să-l confundați cu cel adus în China.

OPPO Reno10 5G – hands-on și primele impresii

/
/
5 iul. 23
/
OPPO a lansat două smartphone-uri mid-range pe care le vom descoperi cât de curând și în țara noastră. Începem cu OPPO Reno10 5G, iar într-un material dedicat discutăm despre OPPO Reno 10 Pro 5G.

Bursa zvonurilor: Capacitatea bateriilor de la iPhone 15, iPhone 15 Plus, iPhone 15 Pro și iPhone 15 Pro Max

/
/
5 iul. 23
/
Seria iPhone 15 urmează a debuta în septembrie, iar informații din diferite surse apar în mod constant pe site-urile de tehnologie.

Nothing a dezvăluit design-ul viitorului smartphone Nothing Phone (2)

/
/
4 iul. 23
/
Deşi în ultima perioadă au tot apărut diverse imagini şi randări legate de design-ului lui Nothing Phone (2), acestea erau tratate drept fake news de Carl Pei pe diverse platforme de socializare (de obicei Twitter).

AnTuTu a publicat lista celor mai puternice 10 smartphone-uri din iunie 2023

/
/
4 iul. 23
/
Aşa cum ne-am obişnuit, începutul fiecărei luni vine cu topul celor mai puternice 10 smartphone-uri prezentat de AnTuTu.

Motorola RAZR 40 la 2999 lei în etapa de precomandă

/
/
4 iul. 23
/
Motorola RAZR 40 a sosit și în țara noastră, iar în etapa de precomandă îl puteți achiziționa la un preț interesant.

ANCOM ne recomandă verificarea condiţiilor de utilizare a roamingului pentru evitarea eventualelor cheltuieli nedorite

/
/
2 iul. 23
/
Suntem în plin sezon de vacanţe, iar ANCOM ne recomandă să fim foarte atenţi la cum folosim roaming-ul în contextul în care mulţi dintre noi părăsim România în această perioadă.