Software

FIFA 2018 va fi lansat pe 29 septembrie. În premieră echipa naţională a României va fi inclusă oficial în joc

/
/
16 sept. 17
/
Deşi îmi plac jocurile pe calculator, trebuie să recunosc că timpul acordat acestora este din ce în ce mai redus, asta pentru că în ultima perioadă priorităţile s-au schimbat, iar în puţinul timp liber prefer să mă uit la un film sau să mă joc cu băiețelul meu.

Android Nougat are o cotă de piaţă de doar 15.8%, chiar dacă nu mai este cea mai nouă versiune

/
/
13 sept. 17
/
Google a publicat lista actualizată a cotei de piaţă în lumea Android a celor mai utilizate versiuni. Datele sunt din 11 septembrie, iar acestea dovedesc încă o dată că fragmentarea rămâne la cote ridicate.

Ce telefoane mobile au primit Android 8.0 Oreo pe canal neoficial

/
/
12 sept. 17
/
XDA-Developers a publicat o listă a smartphone-urilor ce au primit update pe canal neoficial spre Android 8.0 Oreo. Trebuie precizat că fiecare instalare de custom ROM are riscurile sale, iar unele versiuni nu sunt în ediție stabilă, cu diverse bug-uri etc. 

Android 8.0 Oreo pentru Samsung GALAXY S8, S8 Plus și GALAXY Note8 – primele detalii

/
/
12 sept. 17
/
Au și început să apară primele informații legate de portare Android 8.0 Oreo pe vârfurile de gamă ale companiei sud-coreene: GALAXY S8, GALAXY S8 Plus și GALAXY Note8. 

Redarea video HDR este disponibilă pe Youtube la un număr limitat de smartphone-uri

/
/
11 sept. 17
/
După Netflix, iată că a venit şi rândul Youtube să ofere utilizatorilor posibilitatea de a viziona clipuri HDR pe smartphone-urile din dotare. Din păcate această facilitate este disponibilă pe un număr limitat de device-uri, până acum fiind confirmate:

Câteva idei de la Google Developers Days Europe 2017

/
/
9 sept. 17
/
Google a strâns peste 2000 de dezvoltatori de aplicații și jocuri Android în cadrul Developers Days din Cracovia. Scopul - să le ofere informații detaliate legate de Android 8.0 Oreo, despre modul în care sistemul de operare mobil urmează să evolueze în viitorul apropiat.

Ce pregătește Google în ce privește evoluția Android din 2018?

/
/
9 sept. 17
/
Am fost la un eveniment organizat de către Google în Cracovia pentru dezvoltatorii de aplicații - Google Developer Days Europe 2017. Revin cu mai multe informații într-un articol dedicat. 

Android 8.0 Oreo în versiunea beta se află deja în teste pe OnePlus 3

/
/
7 sept. 17
/
Chiar dacă mai dezamăgeşte din când în când prin anumite decizii, trebuie să recunoaştem că OnePlus rămâne unul dintre cei mai rapizi producători de smartphone-uri când vine vorba de update-uri de soft majore (bine că au şi 2-3 device-uri în portofoliu şi toate sunt de top).

Află cum poţi trimite SMS-uri automat la ora şi data dorită

/
/
27 aug. 17
/
De curând mi-am schimbat jobul (după cum probabil ştiţi deja membrii echipei gadget.ro mai fac şi altceva în viaţa de zi cu zi), iar în cadrul acestuia sunt nevoit să trimit informaţii zilnice către diverşi alţi colegi. Pentru că sunt nevoit să fac acest lucru şi sâmbăta (chiar dacă nu este zi lucrătoare pentru mine),…

Android 8.0 Oreo – confirmare oficială, principalele noutăți

/
/
21 aug. 17
/
Google a prezentat denumirea oficială pentru Android O, așa cum se discuta la bursa zvonurilor de niște luni bune s-a mers pe Android 8.0 Oreo. 

Noua versiune Android va fi lansată comercial pe 21 august şi se va numi Android 8.0 Oreo

/
/
19 aug. 17
/
În mai puţin de 3 zile, mai exact pe 21 august la ora 21:40 (ora României) când în Statele Unite ale Americii va avea loc o eclipsă totală de soare (14:40 ora locală), Google va lansa comercial cea mai nouă iteraţie Android.

ASUS a promis update la Android O pentru toate smartphone-urile Zenfone 3 și Zenfone 4

/
/
18 aug. 17
/
Veste bună pentru cei ce folosesc un smartphone din seria ASUS Zenfone 3, dar și pentru cei interesați să achiziționeze unul dintre noile modele anunțate în urmă cu puțin timp. 

Samsung GALAXY A5 2017 a început a primi update la Android 7.0 Nougat

/
/
11 aug. 17
/
Cred că am primit peste 20 de întrebări legate de GALAXY A5 2017 și momentul în care primește Android 7.0 Nougat. Uite că în cele din urmă, Samsung a început a oferi 7.0 Nougat spre acest smartphone mid-range. 

Părinți la Școală sau cum Orange dorește să aducă tehnologia modernă către părinți și bunici

/
/
9 aug. 17
/
O parte dintre voi știu că activitatea mea de bază este de profesor de istorie și geografie. Fac asta de peste 10 ani și de-a lungul timpului am întâlnit multe situații în care juniorul era mult mai la curent cu noile tehnologii față de părinte sau bunic.

Samsung GALAXY A7 2017 a primit update la Android 7.0 Nougat

/
/
9 aug. 17
/
Veste bună pentru cei ce folosesc Samsung GALAXY A7 2017, a primit update la Android 7.0 Nougat. Din câte știu, A7 2017 nu este importat în țara noastră pe filieră oficială ( doar A3 și A5 2017 sosesc prin Samsung România). 

Tiberiu Danciu la 18 ani este campion mondial în utilizarea Microsoft Office 2013

/
/
7 aug. 17
/
Microsoft a organizat finala mondială a Office Specialist World Championship 2017 în Anaheim, California. Tiberiu Danciu este elev al Colegiului Grigore Moisil din București a obținut titlul de campion mondial în fața a elevi și studenți din întreaga lume. 

WhatsApp a atins borna a 1 miliard utilizatori activi pe zi

/
/
29 iul. 17
/
WhatsApp a intrat în portofoliul Facebook din 2014 - a costat 16 miliarde dolari din care 12 miliarde în acțiuni FB, 4 miliarde dolari în cash și 3 miliarde în RSU. Detalii într-un articol mai vechi. 

Din toamnă Microsoft va renunţa la mai multe aplicaţii, inclusiv Paint

/
/
24 iul. 17
/
Microsoft a anunţat că prin următorul update major pregătit pentru Windows 10 va renunţa la mai multe aplicaţii şi funcţii printre care Paint, Screen Saver, PowerShell 2.0, Outlook Express, Reader App sau Reader List.

Un tânăr de 13 ani a realizat o aplicaţie care oferă informaţii despre spitalele şi doctorii din Bucureşti

/
/
22 iul. 17
/
Un tânăr de 13 ani a realizat o aplicaţie foarte utilă pentru toţi cei care au nevoie de un spital sau de un doctor din Bucureşti. “Bucharest Hospitals” oferă informaţii despre spitalele şi medicii din Capitală, iar utilizatorii pot lăsa recenzii în funcţie de experienţa avută cu respectivele instituţii / persoane medicale. Aplicaţia include şi…

Bilanţul Pokémon Go la un an de la lansare – venituri de 1.25 miliarde dolari şi peste 65 milioane utilizatori

/
/
19 iul. 17
/
Anul trecut în luna iulie Niantic lansa jocul fenomen Pokémon Go pe iOS şi Android. Acesta a avut un impact uriaş asupra tinerilor din întreaga lume, ajungând pentru o scurtă perioadă de timp un fenomen social (părinţi care au pus numele copiilor după diverşi pokemoni, fan cluburi, întâlniri prin parcuri, accidente pe şosele şi multe…

Moment stânjenitor pe smartphone-urile HTC – tastatura TouchPal a început a livra reclame

/
/
17 iul. 17
/
Aș spune că este de-a dreptul ciudat: să folosești smartphone-ul și dintr-o dată să te trezești cu reclame inserate deasupra tastaturii. 

Custom ROM-ul Paranoid primește suport pentru noi modele, dar și funcții noi

/
/
17 iul. 17
/
Printre cei pasionați de custom ROM-uri, Paranoid a jucat un rol important la un moment dat. OnePlus a strâns mare parte din echipă, iar Paranoid a trecut pe linie moartă. Între timp au reușit să strângă o comunitate în spate și au venit cu un custom ROM actualizat. 

Ransomware pe telefoanele Android ce amenință să expună istoricul din browser către contactele din agendă

/
/
12 iul. 17
/
Android și Windows sunt cele mai folosite sisteme de operare și în același timp cele mai expuse pentru tot felul de malware. Hackeri sunt mult mai orientați spre profit și soluțiile ransomware au făcut ravagii pe Windows. 

Battery Life este o aplicaţie pentru Android a celor de la Kaspersky care măreşte autonomia smartphone-urilor

/
/
8 iul. 17
/
Kaspersky Lab este un cunoscut producător de programe de securitate pentru o gamă variată de device-uri. Cea mai nouă creaţie a acestei companii este aplicaţia Battery Life care poate creşte semnificativ autonomia unui smartphone.

Xiaomi a publicat lista telefoanelor care vor trece la Android 7.0 / 7.1 Nougat

/
/
4 iul. 17
/
Xiaomi este cunoscută pentru actualizările sale constante pentru interfaţa proprie MIUI, însă la fel de cunoscută şi pentru update-urile întârziate a sistemului de operare Android. Unele smartphone-uri Xiaomi primesc peste 5-6 versiuni MIUI până când trec la o nouă iteraţie Android.