apple

Ce pregătește Apple pentru evenimentul de pe 9 martie?

/
/
8 mart. 15
/
Mâine la 18.00 începe un eveniment Apple sub egida Spring forward. Ceasul inteligent urmează a fi device-ul aflat în centrul atenției. Google are deja mai multe produse lansate, Android Wear este sistemul de operare implementat. Succesul comercial se lasă așteptat.

În 2020 am putea vedea pe străzi un automobil electric de la Apple

/
/
20 feb. 15
/
”Project Titan” se pare că se numește intern acest proiect în care se zvonește că sunt deja implicate câteva sute de oameni. Liderul lor ar fi un fost inginer de la Ford, Steve Zadesky, dar în ultimul timp au fost recrutați și alți specialisti, precum fostul șef de cercetare de la Mercedes.

Apple a obţinut cel mai mare profit din istoria companiei în ultimul trimestru al anului trecut

/
/
28 ian. 15
/
Apple a publicat astăzi raportul financiar pentru ultimul trimestru al anului 2014, iar rezultatele sunt pur şi simplu uluitoare. Conform acestui raport, veniturile din acest trimestru sunt cele mai mari venituri trimestriale din istoria companiei. Oficial Apple a avut vânzări de 74.6 miliarde de dolari, dintre care 18 miliarde reprezintă profitul net al companiei. Cele…

Xiaomi va oferi la schimb un Xiaomi Mi Note în locul unui iPhone

/
/
26 ian. 15
/
Xioami vrea să câştige cotă de piaţă în detrimentul celor de la Apple şi lucrează la un program de trading cu impact foarte puternic. Ei îşi doresc ca utilizatorii de iPhone să ofere la schimb propriul smartphone pentru a primi în loc noul Xiaomi Mi Note. Acest schimb se poate realiza cu orice model iPhone.…

Apple a comercializat 73 de milioane de iPhone-uri în Q4 2014

/
/
25 ian. 15
/
După cum era de aşteptat, lansarea modelelor iPhone 6 şi iPhone 6 Plus a adus o creştere uriaşă în vânzări pentru Apple. Conform analistului KGI Research, Ming-Chi Kuo, Apple a vândut în trimestrul al patrulea (Q4) din 2014 aproximativ 73 de milioane de iPhone-uri şi 21 de milioane de iPad-uri. Raportat la modele, cel mai…

Letterpad – primul joc lansat pentru Apple Watch

/
/
23 ian. 15
/
Deşi a fost anunțat de ceva timp, Apple Watch nu este disponibil spre comercializare. Sunt şanse să vedem acest smartwatch abia din luna martie a acestui an, însă până atunci toţi fanii Apple trebuie să aştepte. Cu toate acestea, producătorul NimbleBit a anunţat că unul dintre viitoarele sale jocuri numit Letterpad, va fi disponibil şi…

Serviciul de plăţi Apple Pay aduce nemulţumiri în rândul băncilor europene

/
/
28 dec. 14
/
Apple a lansat sistemul de plăţi Apple Pay, prin care utilizatorii de iPhone îşi pot plăti cumpărăturile direct cu smartphone-ul. Momentan acest sistem de plăţi este disponibil în Statele Unite ale Americii, unde compania americană are încheiate înţelegeri cu diferite bănci. Totuşi, Apple dorește să lanseze acest serviciu şi la nivel mondial, iar în această…

Apple scumpeşte aplicaţiile din AppStore, inclusiv în România

/
/
18 dec. 14
/
Utilizatorii de device-uri "cu măr" au primit zilele acestea un mesaj din partea Apple prin care erau anunţati că începând cu 1 ianuarie 2015, costul aplicaţiilor din AppStore vor suferi modificări în funcţie de TVA-ul fiecărei ţări din Uniunea Europeană. Până în acest an, aplicaţiile din AppStore erau taxate la fel în orice stat din…

Bursa zvonurilor: Samsung pregătește procesoarele Apple A9 pe tehnologie de 14nm FinFET

/
/
14 dec. 14
/
Apple și Samsung au avut o relație tensionată. Apple a apelat la Samsung pentru diferite componente, iar când Samsung a copiat elemente de design de la compania americană a început o adevărată vendeta prin tribunalele din SUA, Europa și Asia. În cele din urmă s-a ajuns la o înțelegere, iar Samsung a fost ales de…

De ce apare ora 9:41 pe toate device-urile Apple?

/
/
5 nov. 14
/
Faptul că Apple este o companie ce oferă o atenţie deosebită detaliilor, nu mai este o surpriză pentru nimeni. Foarte puţini dintre noi ştim că orice apare sub logo-ul Apple are în spate o poveste, o scurtă istorie sau, trecând în cealaltă extremă, chiar o analiză detaliată. Astăzi vă vom explica de ce pe toate…

TOP vânzări eMAG pe telefoane mobile: Samsung și Apple sunt pe val

/
/
1 nov. 14
/
Samsung a vândut mai puține telefoane la nivel global pe Q3 2014 și a coborât în ce privește cota de piață față de trimestrul Q3 2013. Am discutat pe această temă într-un articol dedicat. M-am uitat puțin pe lista celor mai vândute telefoane mobile de la eMAG și am remarcat că Samsung și Apple se…

De ce Samsung vinde din ce în ce mai puține telefoane mobile?

/
/
1 nov. 14
/
Samsung este no. 1 mondial în ce privește cota de piață pe telefoane mobile, dar începutul declinului îl consider evident. În 2013 pe Q3 au vândut 85 de milioane unități, iar în 2014 pe același trimestru s-au oprit la 78.1 milioane unități. Datele sunt luate dintr-un analiză și prognoză IDC. Am și câteva explicații pentru…

Xiaomi devine al treilea producător mondial de smartphone-uri

/
/
30 oct. 14
/
Ultimul raport IDC (International Data Corporation) prezintă situația livrărilor de smartphone-uri la data de 29 octombrie. Cea mai mare surpriză vine din partea Xiaomi care ajunge pe locul trei, depășind Lenovo și LG. Samsung rămâne lider mondial ca producător de smartphone-uri, iar Apple se menține pe locul secund. Compania sud-coreeană continuă trendul descendent privind numărul unităților…

Apple SIM – motiv de discordie cu operatorii telecom din SUA

/
/
26 oct. 14
/
Alături de iPad Air 2 și iPad Mini 3 a fost prezentat și Apple SIM. Este o soluție prin care compania americană dorește să ofere o cartelă sim universală, cu ghilimelele de rigoare. Ideea este că acest SIM merge a fi activat în rețeaua unui operator telecom, iar la schimbarea operatorului / abonamentului se merge…

iPhone 6 – review

/
/
24 oct. 14
/
iPhone 6 l-am testat în urmă cu ceva timp, iar recenzia a așteptat în draft până când am pus materialele cap la cap și ce a ieșit vedeți în articolul de față. Noul smartphone al companiei americane cu sediul în Cupertino, California a ajuns la mine prin intermediul QuickMobile. Ați citit de ieri că urmează…

Evoluția iPad Air: Tableta slim cu performanțe de top

/
/
22 oct. 14
/
iPad Air aș putea spune că este o continuare a lui iPad 2, prima tabletă Apple ce poate fi considerată a fi un device slim / subțire. Cântărea 601 gr. și 8.8 mm grosime, între timp trebuie precizat că standardele au fost schimbate. iPad Air 2 reușește a coborî la 437 gr. în varianta Wi-Fi…

Apple introduce noi tehnologii în domeniul auto

/
/
21 oct. 14
/
În urmă cu câteva luni Apple lansa CarPlay, un software prin care poți beneficia direct prin centrala multimedia a automobilului, de aproape tot conținutul și serviciile dintr-un iPhone. Compania californiană a încheiat acorduri cu majoritatea constructorilor auto, pentru ca pe viitor CarPlay să poată fi oferit standard sau opțional pe cât mai multe modele de mașini.…

Evoluția iPad Mini: trei generații detaliate la nivel de specificații hardware

/
/
19 oct. 14
/
În urmă cu doar câteva zile a fost prezentată tableta iPad Mini 3. Apple mizează pe 2 diagonale: 7.9 inch la iPad Mini și 9.7 inch la iPad-ul clasic lansat în 2010, cel care a și adus tabletele pe val. Concurența Android a crescut mult, dar și piața de tablete a început a se contracta.…

iMac cu display 5K sau de ce cred că Apple a devenit un muritor cu pretenţii

/
/
17 oct. 14
/
Am fost foarte surprins să văd că foarte multe blog-uri şi site-uri internaţionale au prezentat astăzi foarte vag lansarea iMac-ului cu display 5K. Foarte multe informaţii despre iPad Air 2 şi iPad Mini 3, dar noul iMac abia dacă a fost amintit pe unele dintre ele. Până la urmă ce este aşa deosebit la acest…

iPhone 6 Plus – primele impresii

/
/
17 oct. 14
/
Recenzia lui iPhone 6 este în draft de câteva zile și în weekend urmează a fi pusă pe site. Între timp, marți după-amiază au fost filmările pentru emisiunea iLikeIT ce se va desfășura pe 18 octombrie de la 10.00. Subiectul discuției l-au reprezentat phableturile momentului. Pe masă se aflau Samsung GALAXY Note 4, LG G3,…

iPhone 6 sau care e costul de fabricaţie pentru cel mai nou smartphone Apple

/
/
24 sept. 14
/
iPhone 6 împreuna cu fratele mai mare iPhone 6 Plus sunt deja vedetele acestei toamne în materie de vânzări: au depăşit deja 10 milioane de comenzi la câteva zile de la lansare. Deşi preţurile sunt piperate, fanii Apple încă fac cozi la magazinele oficiale pentru a-şi procura noul device cu iOS 8. Cu toate acestea,…

iPhone 6 Plus vs iPhone 6 vs toate variantele de iPhone – teste de viteză

/
/
21 sept. 14
/
EverythingApplePro este un canal de YouTube ce a uploadat un clip cu adevărat interesant. Sunt comparate toate versiunile de iPhone: iPhone 6 Plus vs iPhone 6 vs iPhone 5S vs iPhone 5C vs iPhone 5 vs iPhone 4S vs iPhone 4 vs iPhone 3GS vs iPhone 3G vs iPhone 2G. iPhone 2G avea un procesor…

iPhone 6 şi iPhone 6 Plus au înregistrat 4 milioane de precomenzi în primele 24 de ore

/
/
15 sept. 14
/
Mulţi au criticat noile smartphone-uri Apple și au afirmat că vânzările vor scădea, iată că fanii iPhone rămân fideli brandului şi a calităţii oferite, chiar dacă preţurile sunt piperate (acest lucru nu este o noutate, smartphone-urile Apple au fost întotdeauna scumpe la lansare). Americanii au anunţat astăzi că în 24 de ore de la disponibilitatea…

Când vor sosi iPhone 6 și iPhone 6 Plus pe canal oficial?

/
/
13 sept. 14
/
Pe 12 septembrie au fost deschise precomenzile pentru iPhone 6 și iPhone 6 Plus în SUA, Canada, Marea Britanie, Franța, Germania, Japonia, Australia, Singapore și Hong Kong. Comenzile sunt livrate din 19 septembrie. Partea frontală a iPhone 6 Plus, iPhone 6, iPhone 5S și iPhone 5C Pe 26 septembrie urmează ca noile telefoane Apple să…

Noile telefoane Apple afișate deja la precomandă în România

/
/
10 sept. 14
/
Aseară a avut loc mult aşteptatul eveniment de lansare al noilor versiuni de smartphone-uri Apple: iPhone 6 şi iPhone 6 Plus. Reacţiile privind cele două telefoane sunt împărţite, însă personal cred că aceste telefoane trebuiau lansate mai devreme. Cu siguranţă se vor vinde în milioane de bucăţi în întreaga lume, dar probabil nu la acelaşi…