masini electrice

Germania este prima ţară din Uniunea Europeană care respinge planul ce prevede interzicerea motoarelor termice din 2035

/
/
21 iun. 22
/
La începutul acestei luni aflam că Parlamentul European a votat adoptarea pachetului legislativ care propune reducerea emisiilor de CO2 cu 100% până în 2035 (raportat la anul de referinţă 2021). Pachetul a fost adoptat cu 339 voturi pentru, 249 împotrivă şi 24 abţineri.

Varta va construi în România o fabrică de baterii pentru maşini electrice, investiţia va depăşi 1 miliard de euro

/
/
10 iun. 22
/
În luna martie am aflat că Varta intenţionează să construiască în România o fabrică de baterii pentru maşini electrice. La acel moment discuţiile erau la început de drum, iar ţara noastră nu era singura alternativă pentru companie.

Este oficial ! Maşinile cu emisii zero de CO2 (electrice sau cu hidrogen) vor avea plăcuţe cu numere de înmatriculare verzi

/
/
30 apr. 22
/
În toamna anului trecut aflam că din 2022 am putea vedea în trafic maşini cu numere de înmatriculare verzi. Iată că această posibilitate a devenit lege, una chiar publicată în această săptămână în Monitorul Oficial.

Zbor cu drona prin fabrica Tesla din Germania. Cadrele sunt senzaţionale

/
/
9 apr. 22
/
La sfârşitul lunii trecute Elon Musk a inaugurat cu mare fast prima fabrică Tesla din Europa. Uzina din Berlin este rodul unei investiţii de 5 miliarde de euro, aceasta urmând a opera la capacitate maximă cu 12.000 de angajaţi şi o producţie de 500.000 de maşini electrice / an.

Pentru a ţine pasul cu vânzările de maşini electrice, statele membre UE trebuie să instaleze săptămânal 14.000 de staţii de încărcare

/
/
6 apr. 22
/
Asociația Constructorilor de Automobile din Europa (ACEA) a publicat concluziile unui studiu realizat împreuna cu McKinsey pe tema dezvoltării reţelelor de încărcare din Uniunea Europeană.

Honda și GM își unesc forțele pentru a dezvolta mașini electrice accesibile

/
/
6 apr. 22
/
Ce înseamnă mașini electrice acccesibile în viziunea noului parteneriat americano-japonez, vă explic imediat. Este vorba despre automobile ce vor costa mai puțin de 30.000 $ și care vor fi disponibile comercial din 2027, inițial pe piețele din SUA, China și America de Sud.

În 2021 au fost comercializate la nivel global 4.2 milioane de maşini electrice. Lider autoritar rămâne Tesla

/
/
25 mart. 22
/
Cei de la JATO Dynamic au publicat raportul anual „The Global Electric Car Sales 2021 in Numbers”, unul ce arată câte maşini electrice s-au vândut la nivel global în 2021.

Grupul Volkswagen anunţă că cererea pentru maşini electrice este atât de mare încât unele modele au deja termen de livrare 2023

/
/
19 mart. 22
/
Cererea pentru maşini electrice este într-o creştere accentuată, iar acest lucru se vede inclusiv pe străzi. Dacă în urmă cu 2-3 ani abia recunoşteam un model electric prin trafic, acum le vezi mai peste tot. Cantitativ nu sunt încă multe, dar cu siguranţă numărul acestora va creşte pe repede înainte.

Sony încheie un parteneriat cu Honda pentru a-şi dezvolta propriile maşini electrice

/
/
4 mart. 22
/
În cadrul CES 2021 compania japoneză Sony a prezentat prototipul primei sale maşini electrice – sedan-ul Sony Vision-S 01. După acel moment Sony a continuat să lucreze la conceptul Sony Vision-S, a dezvoltat noi tehnologii şi a făcut teste stradale cu prototipul Sony Vision-S 01.

Varta intenţionează să construiască în România o fabrică de baterii pentru maşini electrice. Investiţia se ridică la aproximativ 1 miliard de euro

/
/
4 mart. 22
/
Producătorul german Varta este prezent în România încă din 2014 cu o fabrică generală de baterii în Braşov. Aceasta a avut în 2020 o cifră de afaceri de puţin peste 406 milioane lei şi aproape 450 de angajaţi.

Dacia va rămâne marca de sacrificiu a grupului Renault în ceea ce priveşte electrificarea

/
/
14 ian. 22
/
Luca de Meo, CEO-ul grupului Renault, a oferit presei câteva informaţii interesante legate de planurile de viitor ale companiei.

În următorii 5 ani, România va avea peste 18.000 de staţii de încărcare pentru maşini electrice

/
/
7 nov. 21
/
În 2021, ţara noastră are puţin peste 1000 de staţii de încărcare pentru maşinile electrice, cifră aproape jenantă dacă ne uităm la alte ţări din vestul Europei: Olanda – peste 66.000 de staţii, Franţa – peste 45.000 de staţii sau Germania – peste 44.000 de staţii.

Volkswagen vrea să construiască o fabrică de baterii în Europa de Est, România nu este pe lista scurtă de opţiuni

/
/
12 oct. 21
/
Dacă în cazul parteneriatului Ford şi SK Innovation ţara noastră este una dintre favorite, în cazul Volkswagen nu putem spune acelaşi lucru.

Ford şi SK Innovation vor construi o fabrică de baterii pentru maşini electrice în Europa, iar România este pe lista scurtă

/
/
10 sept. 21
/
O veste foarte interesantă vine tocmai din presa sud-coreeană, cea care susţine că producătorul auto Ford şi producătorul de baterii SK Innovation vor să construiască o fabrică de baterii pentru maşini electrice în Europa.

România este în “topul” ţărilor membre UE având una dintre cele mai slab dezvoltate reţele de staţii de încărcare pentru maşini electrice

/
/
9 sept. 21
/
Bănuiesc că ştiaţi deja că nu stăm foarte bine când vine vorba de infrastructura pentru maşinile electrice, însă se pare că situaţia este una chiar alarmantă ţinând cont că în perioada următoare vor apărea pe şoselele patriei foarte multe maşini electrice (Programul Rabla Plus este unul dintre cele mai avantajoase din Uniunea Europeană, iar acesta…

Comisia Europeană a cerut oficial interzicerea la vânzare a maşinilor cu motoare termice din 2035. Ce obligaţie au statele membre ?

/
/
14 iul. 21
/
Aşa cum discutam săptămâna trecută, inevitabilul s-a produs. Comisia Europeană a prezentat astăzi pachetul climatic Green Deal, cel care are drept ţintă majoră transformarea Europei în primul continent neutru climatic în 2050.

Opel vrea ca din 2028 să vândă exclusiv maşini electrice

/
/
9 iul. 21
/
Aşa cum vă spuneam într-un articol anterior, Uniunea Europeană vrea să reducă puternic emisiile de CO2, iar piaţa auto este vizată în mod direct de acest obiectiv îndrăzneţ. Se doreşte ca până în anul 2035 la nivelul Uniunii Europene să se vândă maşini exclusiv electrice.

Germania a anunţat că a descoperit litiu pentru producerea de baterii ce ar alimenta 400 de milioane de automobile electrice

/
/
4 mai 21
/
Tehnologia din prezent face ca producţia de baterii să fie oarecum dependentă de litiu, element chimic ce ar putea ajunge una dintre cele mai importante resurse globale în viitorul foarte apropiat.

Update: Volkswagen îşi va schimba denumirea în Voltswagen în SUA pentru a promova noile maşini electrice

/
/
30 mart. 21
/
După scandalul Dieselgate numele Volkswagen nu a mai fost atât de apreciat în SUA, iar compania germană caută soluţii de a mai redresa (cât se poate) acest aspect.

Volkswagen încurcă România cu Marea Neagră şi scoate ţara noastră de pe harta Europei într-o prezentare video despre maşinile electrice

/
/
16 mart. 21
/
Se pare că Dorel există peste tot, inclusiv în echipele de comunicare ale marilor companii. În urmă cu câteva ore Volkswagen a ţinut un eveniment online dedicat maşinilor electrice.

Uniunea Europeană vrea ca până în 2030 să aibă pe şosele peste 30 milioane de maşini electrice

/
/
6 dec. 20
/
Săptămâna viitoare Comisia Europeană va publica un proiect strategic prin intermediul căruia vor fi prezentate măsuri pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Uniunea Europeană îşi propune ca până în 2050 să ajungă la un nivel zero al acestor emisii de gaze, iar pentru a realiza acest obiectiv îndrăzneţ trebuie să crească rapid…

Uniunea Europeană îşi va produce singură necesarul de baterii pentru maşini electrice până în 2025

/
/
28 nov. 20
/
În perioada 24 – 27 noiembrie a avut loc Conferinţa Europeană pentru Baterii, eveniment la care a participat chiar şi Elon Musk.

Care sunt cele mai vândute maşini electrice în funcţie de ţară (România inclusă) ?

/
/
11 oct. 20
/
Cei de la Uswitch au realizat un top ce ne prezintă care sunt cele mai vândute maşini electrice în funcţie de ţară (analiza este realizată pentru 60 de ţări). Topul se actualizează periodic, astfel că utilizatorii pot afla în timp real ce model de maşină electrică este cel mai apreciat în ţara lor.

Poşta Română vrea să livreze colete cu maşini electrice sub sigla Poşta Verde

/
/
30 iul. 20
/
Se pare că acest tip de livrare cu maşini electrice a devenit o modă (nu ştiu încă dacă vorbim de o necesitate), astfel că dacă eşti o firmă care te respecţi, trebuie neapărat să ai o mică flotă de astfel de autovehicule.

Din octombrie doar clienţii Kaufland cu cumpărături de minim 500 lei / lună vor putea folosi gratuit* serviciul de reîncărcare al maşinilor electrice

/
/
26 iul. 20
/
Kaufland s-a implicat încă din 2016 în dezvoltarea unei infrastructuri de staţii de reîncărcare a maşinilor electrice. Acum patru ani această nişă a maşinilor electrice era încă foarte mică şi chiar dacă ritmul de creştere este încă destul de lent, mai toată lumea spune că aceste autovehicule reprezintă viitorul.