Sistemul informatic ce gestionează cardurile de sănătate va fi actualizat în 2025, iar CNAS ne promite că nu vor mai fi probleme cu blocarea acestuia
În luna ianuarie am lipsit câteva zile de pe site din motive legate de sănătate şi chiar atunci am asistat la o cădere a sistemului informatic PIAS folosit în prezent de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Medicul de familie nu a putut să îmi emită reţeta deoarece platforma nu funcţiona.
Bursa zvonurilor: seria Samsung Galaxy S25 va utiliza exclusiv procesoare Exynos
Samsung lucrează deja la noile generaţii de smartphone-uri şi chiar dacă mai sunt luni bune până la prezentarea acestora, informaţiile la rubrica „bursa zvonurilor” continuă să apară, iar unele sunt cu adevărat importante (desigur, dacă ajung ulterior a fi confirmate şi oficial).
Cum intenţionează Comisia Europeană să scape de maşinile vechi ? Ar putea interzice repararea acestora
În vara lui 2021 Comisia Europeană a publicat un plan detaliat denumit “Fit for 55” care propune o serie de măsuri destul de drastice pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon. Una dintre cele mai dure măsuri susţine interzicerea vânzărilor de maşini cu motoare termice din 2035, iar pe marginea acestui subiect au fost realizate…
realme 12+ – smartphone mid-range cu display AMOLED, 12 GB RAM şi cameră foto triplă cu OIS
realme a lansat un nou smartphone, un model mid-range care se prezintă destul de bine. Acesta se numeşte realme 12+ şi vine cu un design foarte atrăgător.
Telekom România Mobile lansează campania de primăvară şi promite nelimitat internet, minute şi SMS-uri la cartelă începând cu doar 5 euro credit
Telekom România Mobile lansează campania de primăvară, iar vedeta acesteia pare a fi cartela de 5 euro. Operatorul telecom promite pentru aceasta nelimitat internet, minute şi SMS-uri.
MAI ne informează că din acest an vom putea înmatricula maşini şi online
Chiar dacă azi este 1 martie, o zi specială mai ales pentru doamne şi domnişoare, iată că Ministerul Afacerilor Interne (MAI) vine în această zi cu o informaţie care îi va bucura mai mult pe domni.
TOP 20: Cele mai bine vândute maşini PHEV şi electrice în Europa în 2023
În cel mai recent raport JATO Dynamics descoperim o situaţie destul de detaliată a vânzărilor de maşini PHEV (plug-in hybrid) şi BEV (electrice) în Europa în 2023.
Ce oferte Huawei ne așteaptă la început de martie 2024
Luna cunoscută și drept „Mărțișor”, „Germinar” sau „Făurel” este cea dedicată în mod deloc surprinzător femeilor. Prima zi este cea în care oferim mărțisoare tuturor fetelor și femeilor dragi din jurul nostru, pentru ca 7 zile mai târziu să revenim cu diferite cadouri cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii.
Ce articole am scris pe gadget.ro în data de 29 februarie de-a lungul timpului ?
Azi a fost 29 februarie, o zi care calendaristic vorbind, pică foarte rar, o dată la 4 ani. În ţara noastră aproximativ 12.000 de români sunt născuţi pe 29 februarie şi îşi sărbătoresc „pe bune” ziua de naştere doar în ani bisecţi.
Căști gaming Sony INZONE H5 WH-G500 – review
După ce am văzut la lucru tot ce mai înseamnă căști INZONE de tip over-ear din gama actuală, mai exact modelele H9 WH-G900N, H7 WH-G700 și H3 MDR-G300, a sosit rândul și celor mai echilibrate dintre toate, dacă mă pot antepronunța. Vedem mai departe Sony INZONE H5 WH-G500, căști de gaming cu conexiune wireless care…
România respinge oficial solicitarea celor de la Huawei de a participa la dezvoltarea infrastructurii 5G
Ştiu că această veste nu mai reprezintă o surpriză pentru nimeni, însă premierul României, după un aviz nefavorabil la nivelul Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), a emis o decizie astăzi, 29 februarie, care confirmă că ţara noastră respinge oficial solicitarea celor de la Huawei de a participa la dezvoltarea infrastructurii 5G. Decizia a…
Microlino Lite – cum arată cea mai nouă şi mai urâtă maşină electrică urbană europeană
Mulţi dintre noi avem impresia că în anumite domenii, mai ales în cele de care suntem pasionaţi sau în care lucrăm, nu mai putem fi surprinşi de nimic, însă viaţa ne dovedeşte de fiecare dată că „doar cerul este limita”.
AI for All sau cum integrează Samsung Inteligența Artificială în mai toate dispozitivele sale actuale
Samsung este o companie gigant, un conglomerat de divizii care produc de la telefoane mobile, electronice și electrocasnice, până la componente hardware (display-uri, memorii, chip-uri etc), baterii, utilaje, nave maritime și care activează chiar în domeniul financiar și cel medical, printre altele. Da, spun printre altele, fiindcă mai sunt multe domenii în care Samsung este…
ASUS Zenbook Duo 2024 a fost lansat în țara noastră
Deși este deja disponibil la precomandă în magazinele de specialitate din țara noastră de circa două săptămâni, iar comenzile se pare că sunt foarte bune după o atât de scurtă perioadă, ASUS a organizat un eveniment de lansare pentru Zenbook Duo 2024 (UX8406) abia zilele trecute.
Apple a luat o decizie radicală, dar corectă şi renunţă definitiv la dezvoltarea propriei maşini electrice (Apple Car)
Poate una dintre cele mai interesante ştiri ale zilei este cea despre care vom discuta în rândurile următoare.
Samsung a demarat producţia de masă pentru carduri microSD UHS-1 cu capacitate de stocare de 1 TB
Din păcate sloturile pentru cardurile microSD au început să dispară de pe cele mai utilizate device-uri la nivel mondial, telefoanele inteligente. Producătorii mai oferă această caracteristică în general pe modele entry-level şi mid-range, pe cele high-end aceasta lipsind cu desăvârşire.
Viitoarea generaţie Tesla Roadster ar putea accelera de la 0 la 96.5 de kilometri / oră în mai puţin de o secundă
Tesla lucrează de ceva timp la noua generaţie Tesla Roadster, iar recent Elon Musk a confirmat că maşina va fi lansată oficial spre sfârşitul acestui an, primele livrări urmând a fi făcute în prima parte din 2025.
S-a schimbat schimbarea ! Formula 1 se mută de pe Antena Stars pe Antena 3
În urmă cu câteva zile aflam cu o oarecare consternare că Intact Media Grup a achiziţionat drepturile de televizare în ţara noastră pentru următoarele 3 sezoane de Formula 1 (2024, 2025 şi 2026).
Valabilitatea permiselor de conducere ar putea fi prelungită în curând de la 10 la 15 ani
Săptămâna aceasta a fost adoptat un nou proiect de lege de către Senat, unul care propune modificări importante aduse Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare.
CEO-ul Nvidia a declarat că în contextul actual al dezvoltării inteligenţei artificiale, copiii nu ar trebui să mai înveţe programare
Dacă în urmă cu 10 – 15 ani toate marile companii tech invitau, chiar rugau părinţii, să îi îndrume pe copii printre altele şi spre programare, în prezent acest lucru nu mai este deloc valabil.
ZTE Nubia Flip 5G – smartphone pliabil mid-range cu ecrane OLED şi Qualcomm Snapdragon 7 Gen 1
ZTE a lansat un nou smartphone pliabil, ZTE Nubia Flip 5G, iar dacă nu mă înşel acesta este primul pliabil din oferta comercială a producătorului chinez (în trecut au mai lansat ZTE Axon M care însă nu era un pliabil autentic, iar modelul ZTE Libero Flip anunţat în Japonia zilele trecute este acelaşi telefon).
Xiaomi a anunţat oficial ce smartphone-uri, tablete şi accesorii inteligente vor primi update la HyperOS în prima jumătate a acestui an
HyperOS este marea noutate software adusă de Xiaomi în 2023, deşi la prima strigare (cel puţin pe smartphone-uri) nu pare a fi cu mult diferit comparativ cu bătrânul MIUI.
Ce se întâmplă cu Yahoo Mail ? Aplicaţia de Android este picată de ore întregi
Se pare că aplicaţia mobile Yahoo Mail a avut şi are în continuare un 27 februarie groaznic. Conform utilizatorilor din toată lumea, aplicaţia nu a funcţionat deloc ore întregi atât pe Android, cât şi pe iOS.
Samsung Galaxy Ring – detalii oficiale pentru primul inel inteligent al producătorului sud-coreean
După lungi amânări, iată că Samsung îşi face curaj şi lansează oficial primul său inel inteligent, Samsung Galaxy Ring. Acesta a fost prezentat în cadrul MWC Barcelona 2024, însă momentan nu ştim când va fi disponibil comercial.
Digi Mobil ne invită să ne portăm „în lumea DIGI”, iar pentru asta primim o reducere de 50% la abonamentul Optim Nelimitat pentru o perioadă de până la 8 luni
Nici bine nu s-a terminat „Luna iubirii” că cei de la Digi Mobil ne invită din nou să ne portăm „în lumea DIGI”.