TOP 10: Oferte eMAG din 23.04.25 (aer condiționat Samsung cu tehnologie WindFree, cel mai bun smartphone Android cu 1 TB stocare, cel mai ieftin televizor cu diagonală de peste 2 metri etc)
Samsung a patentat o tehnologie denumită WindFree, aerul condiționat dispune de micro-orificii ce permite ca fluxul de aer să nu mai fie așa simțit în interiorul locuinței. În materialul de față descoperiți că și prețul pentru un astfel de aer condiționat este ceva mai mare față de cât te-ai aștepta.
Comisia Europeană amendează Apple şi Meta (Facebook, Instagram, WhatsApp) cu 500 de milioane euro, respectiv 200 de milioane euro
Prin intermediul unui comunicat oficial postat în cursul zilei de astăzi (23 aprilie 2025) pe site-ul oficial al Comisiei Europene, autoritatea a confirmat aplicarea de două noi amenzi astfel:
Un tânăr de 21 de ani a dezvoltat o aplicaţie AI ce îţi permite să trişezi în timp real cam la orice şi pentru asta a primit finanţări de peste 5.3 milioane de dolari
Acesta a fost dat afară de Universitatea Columbia deoarece a dezvoltat un intrument AI denumit Interviewer Coder ce permitea trişarea la interviuri.
Te portezi la Digi Mobil şi ai şansa de a vedea live din tribune Finala UEFA Champions League 2025
Operatorul telecom Digi Mobil a lansat campania promoţională „Transferul anului. O finală de neuitat.”, una ce îţi oferă şansa de a vedea live de pe stadion Finala UEFA Champions League 2025.
Programul Rabla 2025 este gata, sumele sunt pregătite, banii alocaţi, din mai încep înscrierile
Prin intermediul unei postări pe Facebook, Mircea Fechet a anunţat întreaga ţară că ghidul de finanţare Rabla 2025 a fost trimis către Monitorul Oficial. Din acest moment, programul Rabla 2025 devine o certitudine.
Serviciul de streaming video Max interzice share account-ul (împărţirea contului) şi lansează pachetul „Extra Member”
Aşa cum am menţionat şi în titlul acestui articol, serviciul de streaming video Max interzice share account-ul (împărţirea contului) şi lansează pachetul „Extra Member”.
Lynk & Co 02 a fost lansat oficial în România – primele impresii după prezentarea statică
Noile branduri auto care intră oficial pe piața locală sunt din ce în ce mai multe la număr. Să spunem că avalanșa a început cu MG, a continuat apoi cu Geely, Leapmotor și, mai nou, cu BYD și cu Lynk & Co. Despre cei din urmă vom vorbi puțin aici, iar asta fiindcă în urmă…
Cum ne putem securiza conținutul achiziționat din magazinele digitale (jocuri, muzică, filme, cărți etc)
Publicarea articolului de față a plecat de la un comunicat de presă din partea diviziei Samsung Memory, care face referire fix la noțiunea din titlu. Înainte de a merge mai departe, trebuie să avem un disclaimer serios, în sensul că nu toate platformele și magazinele care permit achiziționarea de conținut sub formă digitală ne oferă…
LG a lansat în România noua gamă de televizoare 2025 + Campanie promoțională de cashback garantat de până la 10.000 lei
În urmă cu câteva zile, LG România a lansat oficial noua gamă de televizoare pe care o are pregătită pentru 2025. Din noua serie fac parte modele OLED, QNED, NanoCell și UHD, pe care le vom descoperi, pe scurt, mai departe.
Google plăteşte „o sumă enormă” către Samsung pentru ca asistentul Gemini AI să vină preinstalat pe smartphone-urile din seria Galaxy
Gigantul american Google plăteşte sume importante marilor producători pentru ca produsele sale software să vină preinstalate pe anumite categorii de device-uri.
5 gadgets de la Kaufland (23.04 – 29.04.2025)
Acum că au trecut sărbătorile pascale, revenim la activitatea de zi cu zi (bine, mai avem o mică excepţie pe 1 mai, dar acolo contează cu adevărat doar pentru cei ce pot face punte). De mâine, 23 aprilie, intră în vigoare un nou catalog Kaufland şi aşa cum v-am obişnuit, venim în atenţia voastră cu…
Consiliul Concurenţei nu a avut nimic de obiectat şi a dat undă verde tranzacţiei Altex – Brico Dépôt
În acea zi de iarnă fondatorii reţelei de cafenele 5 To Go vindeau pachetul majoritar de acţiuni (60%) către un parteneriat format din fondurile de investiţii Invenio Partners și Accession Capital Partners (ACP) pentru 30 de milioane de euro, iar Altex România anunţa achiziţia lanţului de bricolaj Brico Dépôt pentru 70 de milioane de euro.
Tazz întră în ultimele săptămâni ale existenţei sale, astfel că utilizatorii platformei sunt invitaţi să se mute pe Wolt (primesc şi vouchere de bun-venit)
Timpul a trecut, intern s-au făcut cele necesare pentru migrare, iar de săptămâna aceasta utilizatorii Tazz sunt invitaţi să se mute pe Wolt.
Urăsc reclamele cu voice-over generat de inteligenţa artificială
Până de curând reclamele nu mă mai deranjau absolut deloc, creierul meu intra într-o oarece formă de pilot automat, astfel că atunci când auzea o reclamă, mă trimitea cu gândul în altă parte. E ca şi cum avea un buton de switch în reflex (btw, ştiaţi că zilnic avem peste 80.000 de gânduri şi peste…
TOP 10: Oferte eMAG din 22.04.25 (cel mai ieftin televizor LG OLED pe diagonala de 164 cm, Samsung Galaxy S25 cu 12 GB RAM + 256 GB stocare în jurul a 3400 lei, cel mai bun aspirator Dyson cu funcție de mop etc)
Am ales 10 produse din oferta eMAG pe care sper să le considerați interesante. Au feedback din parte a zeci sau sute de clienți, iar în mare parte discutăm de note de la 4.5 / 5 în sus, adică de la foarte bine spre excelent.
Începând cu 20 iunie 2025, toate telefoanele şi tabletele vândute în Uniunea Europeană vor avea o nouă etichetă de prezentare (în stilul celei energetice de la electronice şi electrocasnice)
Respectând proporţiile, începând cu data de 20 iunie 2025, toate telefoanele şi tabletele vândute în Uniunea Europeană vor avea o nouă etichetă de prezentare, una sub forma celei energetice (informaţiile oferite vor fi însă diferite).
TOP 5: Motive pentru care smartphone-urile foarte subţiri nu au (încă) ce căuta pe piaţă
Actorii principali ai acestui nou trend sunt Apple şi Samsung cu ale lor viitoare modele iPhone 17 Air şi Samsung Galaxy S25 Edge, unele care din punctul meu de vedere sunt semne ale unor limitări, ale unor bariere existente în promovarea de tehnologii cu adevărat inovatoare.
Volvo face o rechemare în Europa pentru mai multe modele PHEV din gama Volvo Recharge (există risc de incendiu la baterie)
Începând cu 1 aprilie, Volvo a demarat o campanie de rechemare în service valabilă în toată Europa pentru modele PHEV din gama Volvo Recharge.
Atenţie celor care vor să îşi facă asigurarea RCA la firma Dallbogg (activă şi în România), aceasta a fost interzisă de ASF-ul polonez
Săptămâna trecută ASF-ul polonez a anunţat oficial că interzice activitatea companiei Insurance JSC DallBogg: Life and Health, una cu prezenţă activă şi în România. Societatea bulgară a fost acuzată de numeroase nereguli în procesul de soluționare a daunelor în cadrul contractelor de tip RCA.
CATL anunţă o baterie dedicată maşinilor electrice care oferă o autonomie de până la 520 de kilometri după o încărcare de doar 5 minute
Luna trecută aflam că BYD a lansat tehnologia „Super e-Platforma”, una ce permite încărcarea unei maşini electrice cu viteze de până la 1000 kW. Compania chineză promitea o autonomie de până la 400 de kilometri ce poate fi obţinută cu o încărcare de 5 minute.
Românii petrec mai bine de 5% din timp conectaţi la o reţea 2G sau 3G
Conform celor mai recente statistici ANCOM, la finalul anului trecut acoperirea cu servicii de voce mobilă la nivel de ţară era una foarte bună:
5 gadgets de la LIDL (22.04 – 27.04.25)
Am selectat câteva produse din catalogul LIDL ce urmează a fi activ de mâine dimineață la nivel național. Veți descoperi că sunt mai multe pagini dedicate..., pescuitului.
TOP 10: Oferte eMAG din 20.04.25 (televizor OLED Samsung cu diagonala de 195 cm, laptop de gaming cu NVIDIA GeForce RTX 5090, cel mai ieftin router cu Wi-Fi 7 și port de 2.5 Gbps etc)
Printre cele 10 oferte eMAG se află și un monitor pe care l-aș considera cel puțin inedit. Este un monitor cu diagonală imensă și îți oferă posibilitatea să-l rotești și în portrait mode.
Motorola Edge 60 este pregătit de lansare (iată cele mai importante specificaţii hardware)
Noul telefon se numeşte Motorola Edge 60 şi urmează a fi prezentat oficial pe 24 aprilie (adică peste doar câteva zile).
China nu se joacă şi interzice prin lege posibilitatea ca bateriile maşinilor electrice să ia foc
China a adoptat un standard naţional de siguranţă pentru bateriile maşinilor electrice, unul care îi va obliga pe producători să garanteze că acumulatorii nu vor mai lua foc (cei păţiţi vor primi amenzi aspre).