În toamna anului trecut Meta a lansat abonamentele lunare fără reclame pentru Facebook şi Instagram. Nu că şi-ar fi dorit acest lucru, însă a fost obligată de Uniunea Europeană să facă acest pas.
În toamna anului trecut Meta a lansat abonamentele lunare fără reclame pentru Facebook. Nu că şi-ar fi dorit acest lucru, însă a fost obligată de Uniunea Europeană să facă acest pas.
Începând cu ora 17:00 reţelele de socializare Facebook şi Instragram au căzut în toată România, însă problema pare a fi una generalizată la nivel global.
Meta are în continuare probleme de adaptarea la noua legislaţie europeană, una ce interzice, printre altele, targetarea utilizatorilor cu reclame prin colectarea de date sensibile despre aceştia. După cum probabil ştiţi, din cauza acestei incompatibilităţi dintre Meta şi Uniunea Europeană, nouă aplicaţie socială Threads nu este încă disponibilă pe bătrânul continent.
A existat o perioadă în trecut când smartphone-urile low-cost erau atât de modeste, încât producătorii de aplicaţii au fost nevoiţi să gândească versiuni lite ale aplicaţiilor de succes. Să nu uităm de programul Android Go, cel care a favorizat cel mai mult apariţia acestor aplicaţii cu consum redus de resurse.
Europa reprezintă pentru Meta (Facebook) o adevărata pacoste, compania fiind amendată pe bandă rulantă pentru încălcarea regulilor GDPR (aplicabile doar în Uniunea Europeană) şi privacy. Regulile rămân în continuare stricte, tocmai de aceea noua reţea de socializarea Threads întârzie să fie lansată oficial şi pe bătrânul continent.
Meta (Facebook) a avut o lansare de vis pentru Threads, noua sa reţea de socializare în stilul Twitter. Gigantul american a ales perfect momentul, unul în care foarte mulţi utilizatori de Twitter erau nemulţumiţi de modul în care evoluează platforma, astfel că după doar cinci zile de la lansare, Threads avea deja peste 100 de […]
În timp ce Elon Musk se joacă efectiv cu utilizatorii Twitter prin deciziile sale, Mark Zuckerberg încearcă să profite de situaţie şi va lansa săptămâna aceasta o nouă reţea de socializare, una ce va rivaliza direct cu Twitter. Aceasta se va numi popular Threads, chiar dacă numele întreg oficial este „Threads, an Instagram app”.
În loc să promovăm excesiv anumite cauze gen drepturile LGBT (sunt şi ele importante, de acord, dar nu urgente), mai bine am încerca să vedem cum marile corporaţii ne zombifică copiii de la vârste fragede şi mai rău, le distruge sănătatea sistematic.
Peste doar câteva zile Apple va lansa primul său headset pentru realitate virtuală, Apple Reality Pro, iar ca să fure cumva startul, cei de la Meta (Facebook) au prezentat noua generaţie Meta Quest 3, un headset care combină AR-ul cu VR-ul.
Un nou exemplu de management defectuos din partea Meta (Facebook) este cel legat de platforma de gif-uri (imagini animate) Giphy. În 2020 Facebook a cumpărat această platformă pentru 400 de milioane de dolari, iar la trei ani distanţă o vinde pentru doar 53 de milioane de dolari. Cumpărătorul este Shutterstock, furnizor american de fotografii de […]
În urmă cu doar două zile vă spuneam că Meta (Facebook) va primi o amendă record din partea Uniunii Europene, una ce s-ar putea duce înspre 1 miliard de euro.
Cred că a fi angajat Meta (Facebook) în această perioadă este una dintre cele mai stresante opţiuni posibile, situaţia companiei fiind una dintre cele mai dificile din istorie.