TOP 20: Cele mai bine vândute telefoane din istorie
Într-un articol anterior am aflat că brandul Nokia dispare, din nou, din lumea telefoanelor, aspect care arată că orice început are şi un sfârşit, mai ales dacă adaptarea la noile condiţii de piaţă nu este una corect făcută.
Update: Adio Nokia, din nou !
Numele Nokia rămâne un reper în lumea telefoanelor, însă din păcate succesul din perioada anilor 2000 nu se va mai întoarce.
Se poate şi la case mai mari, un anunţ de angajare a scos la iveală faptul că în sistemul feroviar din Germania se folosesc încă MS-DOS şi Windows 3.11
Un anunţ de angajare a scos la iveală o situaţie cel puţin bizară pentru o ţară ca Germania. O companie feroviară din această ţară se află în căutarea unui specialist în MS-DOS şi Windows 3.11, sisteme de operare vechi de mai bine de 30 de ani.
ASUS ROG Phone 8 Pro – review
Cu circa 3 săptămâni în urmă aduceam un articol de tip „Unboxing și primele impresii” pentru cel mai puternic smartphone pe care am avut ocazia să-l testez până acum. După ce l-am avut la dispoziție, în total, pentru aproape o lună de zile, vreau să vă prezint cât mai detaliat acest telefon ce s-a detașat…
Elefant.ro şi-a cerut oficial insolvenţa
Se pare că 2023 a fost un an de răscruce pentru elefant.ro, povestea achiziţiei de către evoMAG lăsându-şi amprenta asupra companiei (mai multe detalii găsiţi aici, aici şi aici).
ANCOM a primit în 2023 peste 3800 de reclamaţii din partea românilor legate de serviciile de comunicaţii electronice şi de cele poştale
ANCOM a avut şi în 2023 de lucru la nivel de reclamaţii, românii depunând 3835 de plângeri legate de calitatea serviciilor de comunicaţii electronice şi a celor poştale.
Bullitt Group, companie cunoscută pentru smartphone-urile rugged CAT şi Motorola Defy, ar fi dat faliment
Bullitt Group este o companie britanică destul de cunoscută chiar şi în România, asta deoarece aceasta era specializată în producţia de smartphone-uri rugged. Brandul principal era CAT, însă din 2021 compania a încheiat un contract de licenţiere a brandului Motorola strict pe nişa telefoanelor rezistente, de aici şi seria Motorola Defy.
AGON by AOC anunţă lansarea în România a două noi monitoare de gaming accesibile
AGON by AOC a anunţat lansarea în România a două noi monitoare de gaming accesibile. Acestea se numesc comercial AOC Gaming 24G4X, respectiv AOC Gaming 27G4X.
Fenomenul „Fleximan” ia amploare în Italia, ţară unde se taie camerele radar fixe
Ceea ce părea o glumă proastă făcută de un italian ce îşi spune Fleximan, a devenit un adevărat fenomen în Italia, astfel că poliţiştii din această ţară sunt nevoiţi să păzească camerele radar şi de monitorizare a traficului.
Cum vrea să atragă Peugeot clienţi noi în 2024 ? Integrează ChatGPT pe maşini şi include programul Allure Care pe toate modelele electrice
Peugeot este un nume care s-a adaptat rapid la schimbările vremii şi chiar în ultima perioadă a început să facă maşini chiar foarte reuşite şi din punct de vedere estetic.
Vivo X100 Pro ajunge în Europa, iar preţul este destul de piperat
Vivo X100 Pro este un smartphone lansat oficial în China undeva în luna noiembrie a anului trecut.
TOP 5: Oferte eMAG din 30.01.24 (laptop de gaming din categoria entry, imprimantă multifuncțională inkjet cu alimentare CISS și recenzii foarte bune, cel mai bun smartwatch ca raport preț / experiență de utilizare etc)
Printre cele 5 oferte eMAG de astăzi veți descoperi și un monitor de gaming de la Viewsonic ce mi se pare că punctează bine ca raport preț / specificații.
Oferte de iarnă la PC-uri cu NVIDIA GeForce RTX 40
NVIDIA tocmai ce a anunțat noile modele de plăci video din seria GeForce RTX 40 SUPER, care nu vin să înlocuiască niciun alt model al seriei RTX 40, ci care se adaugă în completare, pentru ca fiecare dintre noi să găsim întocmai ceea ce avem nevoie. Am ținut să amintesc de noile versiuni SUPER chiar…