Televizoare

Am văzut noua gamă de televizoare Hisense 2024 – care sunt noutățile și ce tehnologii au fost implementate

/
/
11 sept. 24
/
Dacă în urmă cu doar câțiva ani ar fi fost nevoie de o introducere serioasă atunci când publicam orice articol despre compania Hisense, acum nu cred că-și mai are rostul o astfel de prezentare. Hisense și-a început activitatea încă din 1969, însă abia recent s-a transformat în ritm accelerat într-un gigant care proiectează, dezvoltă și…

Oferta zilei: televizor QLED Hisense 55E7NQ generaţia 2024 cu diagonală de 139 cm şi rezoluţie 4K HDR la super preţul de 1599.92 lei

/
/
31 aug. 24
/
În acest sfârşit de săptămână vin în atenţia voastră cu o nouă ofertă interesantă din partea producătorului chinez Hisense.

TCL câştigă trei premii EISA 2024 – 2025, vedeta fără doar şi poate fiind cel mai mare televizor QD-Mini LED din lume

/
/
26 aug. 24
/
EISA reprezintă acronimul pentru European Imaging and Sound Association – Asociația Europeană de Imagistică și Sunet. În fiecare an această organizație acordă premii pentru produse încadrate în mai multe categorii, inclusiv segmentul televizoarelor.

TCL a încheiat un parteneriat cu Bang & Olufsen pentru a îmbunătăţi experienţa audio a televizoarelor sale

/
/
30 iul. 24
/
TCL este un nume care contează pe piaţa de televizoare, de câţiva ani compania chineză fiind activă şi în România.

Oferta zilei: televizor inteligent QLED Hisense 65A7KQ cu rezoluţie 4K şi diagonală de 164 cm la doar 1859.92 lei (transport inclus)

/
/
18 iun. 24
/
Hisense este sponsor oficial al EURO 2024, tocmai de aceea compania chineză vine în perioada acestui mare eveniment cu o ofertă foarte bună la televizoare.

LG oferă până la 2.000 RON cashback la achiziția anumitor televizoare OLED și QNED, până pe 15 iulie 2024

/
/
30 mai 24
/
LG România desfășoară o campanie promoțională prin care oferă înapoi, sub formă de cashback, până la 2.000 de lei, la cumpărarea anumitor modele de televizoare OLED și QNED. Oferta este valabilă pentru  achizițiile realizate în perioada 15 mai - 15 iulie 2024.

TOP 5: Ce motive AI să alegi un televizor Samsung pentru competițiile sportive din vara lui 2024

/
/
30 mai 24
/
Jocurile Olimpice din 1936 au fost primul eveniment sportiv transmis în regim live la televizor. Întradevăr erau puține televizoare în Germania la momentul respectiv.

Smart TV Samsung OLED 65S95D – review

/
/
29 mai 24
/
Luna mai 2024 va rămâne în mintea mea drept una în care am avut plăcerea de a testa două televizoare de excepție. Cu siguranță cele mai bune televizoare pe care le-am văzut extensiv la lucru până la această dată. Sincer, cred că le-aș putea pune fără probleme pe ambele pe primul loc în preferințele mele…

TCL lansează în România un televizor inteligent cu preţ de Dacia Duster 3 aproape full

/
/
27 mai 24
/
Producătorul chinez TCL a lansat în România unul dintre cele mai scumpe televizoare inteligente din ţara noastră: TCL 115TCL X955 Max.

Oferta zilei: Televizor LG NanoCell 55NANO81T3A model 2024 cu rezoluţie 4K HDR şi diagonală de 139 cm la sub 2800 lei

/
/
26 mai 24
/
Dacă sunteţi în căutarea unui televizor bun spre foarte bun, dar sunteţi destul de limitaţi la buget, vin către voi cu o recomandare în acest sfârşit de weekend.

Smart TV LG OLED evo G4 (OLED65G42LW) – review

/
/
22 mai 24
/
LG este lider al vânzărilor globale de televizoare OLED de nu mai puțin de 11 ani consecutivi. Asta demonstrează fără echivoc ceva ce am descoperit și eu de când am un LG C2 (OLED65C21LA), anume că pentru prețul lor aceste televizoare nu prea au concurent. Sigur că nu toate OLED-urile LG sunt la fel, mai…

LG renunţă la televizorul rulabil, acesta dovedindu-se un mare eşec din punct de vedere comercial

/
/
19 mai 24
/
Producătorul sud-coreean este un jucător foarte important din piaţa de televizoare, acesta fiind cunoscut ca având unele dintre cele mai bune televizoare cu tehnologie OLED.

Apple Music gratuit pentru 3 luni pe televizoarele LG*

/
/
17 mai 24
/
Am încercat mai toate serviciile importante de streaming de muzică, mai exact Spotify, Tidal, ba chiar demult și Deezer, dar până la urmă am rămas la Apple Music. Motivul principal ține de calitatea audiției (compresie Lossless) și de formatul Dolby Atmos. Alegerea am făcut-o în special pentru că testez multe dispozitive audio și am nevoie…