Punctul de amendă rămâne plafonat la 145 lei şi în 2020

Autor: Cosmin Mușat, Data: 15.12.2019, 15:08
gAuto

La sfârşitul lunii trecute existau speculaţii care spuneau că Guvernul se gândeşte să nu mai prelungească plafonarea de 145 lei punctul de amendă şi să lase liberă aplicarea legii, cea care spune că un punct de amendă este echivalentul a 10% din salariul minim brut pe economie. Acest aspect ar fi crescut considerabil valoarea amenzilor, […]

Din 2020 am putea asista la o creştere spectaculoasă a amenzilor de circulaţie

Autor: Cosmin Mușat, Data: 30.11.2019, 00:20
gAuto

În ultimii doi ani Guvernul României a decis să păstreze punctul de amendă la valoarea de 145 lei. Actuala plafonare expiră la 31 decembrie 2019, iar în acest moment nu a fost luată încă o decizie cu privire la prelungirea acesteia. Existe voci care susţin chiar că Guvernul se gândeşte serios să nu mai prelungească […]

Qualcomm a fost amendată cu 242 milioane de euro de către Comisia Europeană

Autor: Cosmin Mușat, Data: 19.07.2019, 23:23
Hardware

După ce anul trecut Comisia Europeană amenda Qualcomm cu suma de 997 milioane de euro deoarece i-a mituit pe cei de la Apple să utilizeze pe iPhone-uri şi iPad-uri doar chipset-uri baseband LTE produse de ei, anul acesta Qualcomm mai primeşte o amendă în valoare de 242 milioane de euro tot din partea Comisiei Europene.

Facebook a fost amendată cu 5 miliarde de dolari chiar în ţara natală

Autor: Cosmin Mușat, Data: 15.07.2019, 22:36
Diverse

Uniunea Europeană protejază datele cu caracter personal ale cetăţenilor săi prin intermediul Regulamentului General privind Protecţia Datelor sau pe scurt GDPR. Această reglementare a intrat în vigoare pe 25 mai 2018 şi după o perioadă în care li s-a permis companiilor adaptarea la textul legislativ, la nivelul statelor membre au început să apară primele amenzi […]

Consiliul Concurenţei a amendat Orange România cu aproximativ 14 milioane de euro

Autor: Cosmin Mușat, Data: 08.01.2019, 22:38
Retelistica

Consiliul Concurenţei este “vedeta” începutului de an în condiţiile în care aruncă cu amenzi în stânga şi în dreapta (probabil este nevoie de mai mulţi bani la bugetul statului pentru a acoperi ştiţi voi ce). Dacă ieri aflam că firma Corsar Online Srl a fost amendată cu aproximativ 343.000 euro, astăzi Consiliul Concurenţei a anunţat […]

Orange România a primit o amendă de peste 10 milioane euro din partea Consiliului Concurenţei

Autor: Cosmin Mușat, Data: 20.12.2018, 22:25
Retelistica

În anul 2016 Consiliul Concurenţei a demarat o investigaţie asupra Orange România în legătură cu un posibil abuz de poziţie dominantă pe piaţa de plăţi şi reclame prin SMS. La momentul respectiv se anunţa că se vor face verificări pentru un posibil tratament discriminatoriu practicat de Orange România în relaţia cu companiile active pe piaţa […]

1 2 3 4