gAuto
Dacia a lansat oficial noul model electric Dacia Spring Cargo
Dacia a lansat un nou model electric, unul dedicat transportului de marfă. Acesta se numeşte Dacia Spring Cargo şi a fost prezentat oficial în Marea Britanie.
Hyundai intenţionează să revină la butoanele fizice, din ce în ce mai multi clienţi fiind nemulţumiţi de suprafeţele tactile
Prin 2022 scriam că Volkswagen va renunţa la butoanele capacitive de pe volan, compania primind foarte multe plângeri pentru acestea.
Producătorul german Audi a lansat în China într-un stil pur chinezesc noua marcă auto…, AUDI
Deşi la prima strigare titlul pare a fi o simplă glumiţă, să ştiţi că nu este deloc aşa. Producătorul german Audi a lansat în China într-un stil pur chinezesc o nouă marcă auto denumită AUDI.
Registrul Auto Român îi roagă pe români să vină cu maşinile spălate şi curate în reprezentanţele RAR, asta după ce unii au venit cu ele într-o stare deplorabilă
Registrul Auto Român (RAR) a făcut săptămâna aceasta o solicitare mai altfel către români. Reprezentanţii organismului tehnic ne roagă ca autovehiculul cu care venim la o reprezentanţă RAR „să fie spălat și curățat, să nu aibă depozitate în interior substanțe periculoase sau obiecte voluminoase”.
Dacia Duster 3 se scumpeşte în anumite versiuni, motorizările 4×4 primind o creştere de preţ de 1000 de euro
Dacia Duster 3 a tot primit ceva reduceri în ultima perioadă, cu menţiunea că toate acestea se puteau aplica doar dacă maşina era achiziţionată prin intermediul Dacia Credit (o alternativă să zicem nu atât de bună, deoarece chiar dacă luai maşina mai ieftin, plăteai la final mult mai mulţi bani deoarece vorbim totuşi de un…
Este oficial, din 1 ianuarie 2026 orice şofer din România va putea plăti rovinieta pentru ziua în curs şi ziua următoare
Luna trecută aflam că şoferii din România ar putea în curând să scape de amenda pentru lipsa rovinietei, dacă o plătesc până cel târziu a doua zi de la utilizarea drumurilor naţionale.
Suzuki eVitara – primele detalii oficiale despre prima maşină 100% electrică sub marca Suzuki (ajunge în Europa în vara anului viitor)
În urmă cu doar câteva ore am asistat la o pagină importantă din istoria Suzuki, compania japoneză lansând prima sa maşină 100% electrică.
Roewe D7 DMH, o maşină plug-in hybrid chinezească, a parcus o distanţă de 2208 kilometri cu un singur plin de rezervor şi o singură încărcare a bateriei
Roewe D7 DMH este maşina chinezească plug-in hybrid ce tocmai a intrat în Cartea Recordurilor pentru cea mai mare autonomie obţinută în condiţii de drum normal. Sigur că această autonomie nu va rezista prea mult, mai ales după ce CATL a anunţat Freevoy Super Hybrid Battery, prima baterie din lume dedicată maşinilor plug-in hybrid ce…
Toyota, liderul global al pieţei auto, a înregistrat în septembrie o nouă lună cu producţie şi vânzări în scădere (este a opta consecutivă)
Toyota este liderul global al pieţei auto de ani buni, în 2023 compania înregistrând vânzări record de 11.23 milioane de vehicule. Interesant este că diferenţa dintre ea şi locul 2, grupul Volkswagen, a fost de aproape 2 milioane de maşini (Volkswagen s-a oprit la 9.24 milioane de unităţi).
Ford a inaugurat la Craiova o linie de asamblare de baterii pentru maşini electrice
Ford a anunţat săptămâna aceasta inaugurarea la Craiova a unei linii de asamblare de baterii pentru producţia viitoare de maşini electrice.
Înmatriculările de maşini noi din România au revenit pe plus în luna octombrie, păstrând astfel piaţa pe un trend uşor pozitiv
După câteva luni de scăderi succesive, piaţa auto de maşini noi din România revine pe plus, la nivelul lunii octombrie fiind înmatriculate 11.552 unităţi, cu 1.4% mai mult decât în aceeaşi perioadă din 2023.
De mâine, 31 octombrie, taxele practicate de Uniunea Europeană pentru maşinile electrice chinezeşti ajung până la 45.5% (nu se aplică retroactiv)
Preţurile maşinilor chinezeşti vor începe să crească în foarte scurt timp, aspect observat deja în cazul brandul MG care a scumpit noul MG HS2 cu până la 2900 de euro.
Xiaomi SU7 Ultra sau cum arată un automobil electric cu…, 1526CP
Xiaomi SU7 este primul automobil al companiei chineze, iar impresiile au fost în general pozitive. Acum au lansat o versiune de stradă cu..., 1526CP.
Cum vi s-ar părea o maşină plug-in hybrid (PHEV) cu autonomie electrică de 400 de kilometri şi reîncărcare în maxim 15 minute?
De ce stau atât de bine producătorii auto chinezi în comparaţie cu cei europeni? Pentru că pot implementa rapid şi la costuri reduse tehnologii de genul celor de mai jos.
Grupul Volkswagen trece prin cea mai gravă criză din istoria sa (vrea să închidă trei fabrici, să concedieze zeci de mii de angajaţi şi să reducă salariile celorlalţi)
Ce se întâmplă în această perioadă în curtea grupului Volkswagen este cu siguranţă una dintre cele mai grave crize din istoria companiei, dacă nu chiar cea mai gravă.
Inginerii auto japonezi au dezasamblat mai multe maşini electrice chinezeşti şi nu îşi explică cum pot fi produse atât de ieftin
Poporul japonez este unul cu adevărat interesant, unul despre care s-au făcut multe studii de caz. Nici inginerii japonezi nu fac excepţie, astfel că în această ţară, periodic, se realizează diverse seminarii pentru studierea noilor tehnologii apărute în lume.
Bolt lansează în România categoria „Confort Electric”, una deservită doar de maşini electrice Tesla
Serviciul de ridesharing Bolt ne informează că îşi accelerează implementarea strategiei de electrificare şi lansează o nouă flotă de transport formată doar din maşini electrice.
Asigurarea RCA, deşi obligatorie, există doar în 7 cazuri din 10 (aproape 3 milioane de maşini circulă în România neasigurate)
Această statistică mă bulversează puţin, nu m-aş fi gândit niciodată că sunt atât de multe maşini pe străzile din România fără asigurare RCA.
Două maşini fabricate în România se află în top 10 cele mai bine vândute autovehicule din Europa în luna septembrie 2024
Industria auto din România continuă să se descurce remarcabil într-o piaţă despre care zilnic auzim că se chinuie, marii producători europeni ameninţând permanent cu închideri de fabrici şi concedieri.
MG HS 2, unul dintre cele mai interesante SUV-uri accesibile lansate în 2024, se scumpeşte cu până la 2900 de euro la doar câteva săptămâni de la lansarea pe piaţa românească
MG HS 2 este unul dintre cele mai interesante SUV-uri lansare în 2024 în România, preţurile acestuia fiind cu adevărat interesante:
10 detalii interesante legate de facelift-ul Porsche 911 GT3 și 911 GT3 Touring
Porsche a actualizat modelul 911 GT3, dar a adus la pachet și 911 GT3 Touring ce primește opțiune de 2 + 2 locuri, design ceva mai subtil și fără aripa spate.
Veşti bune, Dacia confirmă oficial că nu renunţă la modelul Logan şi pregăteşte o nouă generaţie
În septembrie 2004 Dacia începea să livreze primele unităţi ale celui mai recent model al său, Dacia Logan. „Maşina de 5000 de euro” cum era promovată atunci, a ajuns rapid la inimile românilor, iar din 2005 a fost an de an în topul celor mai bine comercializate autovehicule din România.
Noul Ferrari F80 sau ce primești pentru 3.5 milioane euro (aprox. 1200 CP, de la 0 – 100 km/h în 2.15 secunde, viteză maximă de 350 km/h etc)
Ferrari F80 este cel mai nou hypercar lansat de către compania italiană. Discutăm despre un automobil ce continuă povestea F40, F50, Enzo și LaFerrari.
OSRAM România a obținut omologarea RAR pentru becurile sale LED H1, H4, H7 și W5W
O să spuneți ce legătura are tema de mai sus cu Gadget. O să reamintesc celor intrați mai devreme pe site că avem o secțiunea de test-drive întinsă pe ani de zile.
Xavier Martinet, directorul de marketing, vânzări şi operaţiuni al Dacia, a afirmat că acum oamenii sunt dispuşi să plătească 30.000 de euro pentru o maşină Dacia
În urmă cu doar câteva zile Dacia a prezentat oficial versiunea de serie a modelului Dacia Bigster. Am detaliat maşina într-un articol separat.