Skoda
Škoda a prezentat conceptul Vision O, cel pe baza căruia va fi creată viitoarea generaţie de Škoda Octavia
Škoda Octavia a fost lansată prima dată în 1959, însă aceasta a devenit un succes uriaş abia după relansarea din 1996. De atunci şi până în prezent au fost vândute peste 7.5 milioane unităţi în peste 60 de pieţe din întreaga lume.
Cum arată conceptul viitoarei Skoda Epiq, crossover electric cu preţ de plecare de 25.000 de euro ?
Skoda pregăteşte pentru 2025 un crossover electric ce va avea un preţ de plecare de 25.000 de euro, iar în acest sfârşit de săptămână compania cu sediul în Mlada Boleslav a prezentat conceptul acestuia.
Skoda a lansat oficial Skoda Octavia facelift – aceasta vine cu display central de până la 13 inci şi asistent virtual cu ChatGPT integrat
Skoda a lansat oficial varianta facelift a modelului Skoda Octavia. Aceasta vine cu mici modificări la nivel estetic, motorizări mai puternice şi noutăţi tehnice.
Una dintre victimele de notorietate a normelor de poluare Euro 7 ar putea fi Skoda Fabia
Din iulie 2025 ar trebui să intre în vigoare noile norme de poluare Euro 7. Aceasta este cea mai drastică propunere gândită de Comisia Europeană pentru tot ce înseamnă maşini cu motoare termice:
Care mai este perioada de aşteptare pentru livrarea unei maşini noi ?
La muncă avem o mică flotă de maşini Skoda Rapid pe care o folosim în activitatea de zi cu zi. În urmă cu ceva zile am fost programat cu maşina mea la revizia anuală, cât şi pentru rezolvarea unei probleme care ulterior s-a dovedit a fi strâns legată de sistemul de distribuţie.
Grupul Volkswagen recheamă în service peste 100.000 de maşini plug-in-hybrid deoarece prezintă risc de incendiu
În urma mai multor sesizări primite de la şoferi, autoritatea federală pentru transport din Germania a făcut o serie de verificări în baza cărora a decis să oblige grupul Volkswagen să recheme în service peste 100.000 de maşini plug-in-hybrid (PHEV) deoarece acestea prezintă risc de incendiu.
Grupul Volkswagen anunţă că cererea pentru maşini electrice este atât de mare încât unele modele au deja termen de livrare 2023
Cererea pentru maşini electrice este într-o creştere accentuată, iar acest lucru se vede inclusiv pe străzi. Dacă în urmă cu 2-3 ani abia recunoşteam un model electric prin trafic, acum le vezi mai peste tot. Cantitativ nu sunt încă multe, dar cu siguranţă numărul acestora va creşte pe repede înainte.
Škoda Enyaq Coupé iV – imagini oficiale şi câteva detalii tehnice
Škoda a publicat în urmă cu doar câteva ore primele imagini oficiale şi o serie de detalii tehnice pentru Škoda Enyaq Coupé iV.
Noua Skoda Fabia are în România un preţ de plecare de 15.175 euro
În primăvara acestui an Skoda anunţa noua Skoda Fabia. Vorbim de a patra generaţie a acestui model, una realizată pe noua platformă MQB-A0 a grupului Volkswagen.
Volkswagen vrea să construiască o fabrică de baterii în Europa de Est, România nu este pe lista scurtă de opţiuni
Dacă în cazul parteneriatului Ford şi SK Innovation ţara noastră este una dintre favorite, în cazul Volkswagen nu putem spune acelaşi lucru.
Belarus a interzis importul de maşini Skoda deoarece aceasta ar fi refuzat să mai sponsorizeze Campionatul Mondial de Hochei
În perioada 21 mai – 6 iunie 2021 va avea loc Campionatul Mondial de Hochei. Iniţial această competiţie ar fi trebuit să se desfăşoare în Minsk (capitala Belarusului) şi în Riga (capitala Letoniei). În contextul tulburărilor politice din Belarus, dar şi pe fondul unor măsuri modeste de prevenire a pandemiei COVID-19, Federaţia Internaţională de Hochei…
Noua Skoda Fabia – detalii şi poze oficiale
Skoda a anunţat a patra generaţie a modelului Skoda Fabia, unul dintre cele mai de succes din clasa sa din Europa. Noua Skoda Fabia utilizează platforma MQB-A0 a grupului Volkswagen, beneficiind astfel de unele dintre cele mai noi soluţii tehnologice ale companiei (pe această platformă sunt construite maşini precum Seat Ibiza, Volkswagen Polo sau Audi…
Skoda Enyaq iV – până la 300 CP și până la 510 kilometri autonomie
Skoda a prezentat informații detaliate pentru primul său automobil full electric: Enyaq iV. Nu știu cine le alege denumirile, dar în ultima perioadă niciun nume de la brandul ceh nu mai poate fi reținut facil precum în trecut (Felicia, Octavia, Superb, Rapid au fost înlocuite de Kodiaq, Karoq, Kamiq și Enyaq).
Ce automobil electric poți achiziționa la aprox. 10000 de euro cu eco-tichet Rabla Plus
Primul concept de automobil electric lansat de către Dacia a atras atenția și comentariile publicului autohton. Am tras o privire pe lista de automobile electrice disponibile în 2020 și în România, iar un model mi-a atras atenția.
Eveniment de lansare pentru Škoda Karoq în Timișoara
Joi seara, la sediul Porsche Inter Auto Timișoara, a avut loc lansarea oficială a noului SUV compact – Karoq. Acesta se vrea a fi înlocuitorul lui Škoda Yeti și a avut parte de un eveniment deosebit. Gazdele au avut printre invitați, un iluzionist și un chef bucătar ce și-au demonstrat calitățile în fața audienței -…
Skoda Fabia facelift și conceptul Vision X vor fi prezentate la Salonul Auto de la Geneva
Skoda Fabia reprezintă un model important al producătorului ceh, pentru că din 1999, de la debutul primei generații și până în momentul de față, au fost vândute mai bine de 4 milioane de unități. A treia generație a fost cumpărată de mai bine de 500.000 de clienți, iar acum a venit vremea unei împrospătări.
Noua Skoda Octavia RS primește 10 CP în plus la versiunea pe benzină
Chiar dacă nu am scris nimic despre facelift-ul Octaviei, fiindcă ar fi trebuit să fiu foarte răutăcios, m-am gândit să vă spun câte ceva legat de cea mai puternică versiune a unuia dintre cele mai vândute automobile de la noi. Noua Skoda Octavia RS a fost prezentată cu câteva zile înainte de Crăciun și se…
ŠKODA Kodiaq – fotografii de detaliu, teaser video și câteva dintre dotările disponibile
ŠKODA promovează de ceva timp noul său SUV-ul de talie mare, iar asta nu este nicidecum ceva neobișnuit. ŠKODA Kodiaq va reprezenta vârful de gamă al constructorului ceh și merită așadar toată atenția noastră.
ŠKODA Octavia – evoluția vânzărilor din ultimii 5 ani
ŠKODA Octavia este cel mai bine vândut automobil de import din România ( modele noi, nu în ce privește piața second-hand, deși aș putea spune că și acolo brandul ceh beneficiază de atenția românilor).
ŠKODA Superb la borna a 100.000 de unități din generația a 3-a
Conduc o ŠKODA Octavia din prima generație și trebuie să recunosc că ŠKODA Superb din generația a 3-a mi se pare a fi cel mai atractiv model din portofoliul companiei cehe. Nu am testat automobilul, dar din ce am citit prin presa de specialitate are destul de multe puncte PRO.
ŠKODA Kodiaq și explicația numelui ales pentru cel mai mare SUV al companiei
ŠKODA Kodiaq urmează a fi prezentat din a 2-a parte a lui 2016. Este poziționat drept cel mai mare SUV al ŠKODA cu 4.7 metri lungime și spațiu pentru până la 7 persoane.
Skoda aduce la Geneva conceptul VisionS, Fabia Combi ScotLine, Octavia RS TDI 4×4 și G-TEC DSG
După ce v-am prezentat noutățile pe care Dacia le-a adus la Geneva, este momentul să vedem ce ne propune o altă marcă extrem de îndrăgită la noi în țară. Skoda le va da posibilitatea vizitatorilor salonului din Elveția să admire conceptul VisionS, precum și câteva modele de serie ce vin în noi versiuni.
Skoda sărbătorește producerea autovehiculului cu numărul 18 milioane
Probabil că cifra din titlu nu impresionează în cazul unor giganți auto ce vând câteva milioane de mașini într-un singur an. Dar aici nu este vorba despre un producător de anvergura Toyota, Ford sau Volkswagen, ci de Skoda. Până nu demult, această companie se zbătea pentru supraviețuire.
Skoda a vândut în 2015 aproximativ 1.06 milioane de automobile
Istoria Skoda începe încă din 1895, chiar dacă la început compania nu a produs automobile, ci biciclete și mai apoi motociclete. După 120 de ani de activitate, producătorul ceh, aflat în grupul Volkswagen din 1991, reușește să vândă 2 ani consecutiv peste 1 milion de mașini la nivel mondial.